2020, anul dezastrelor?! Epidemia de bruceloză care a izbucnit în China a ajuns la peste 6.000 de cazuri
Câteva mii de persoane dintr-o provincie din China au fost testate pozitiv pentru bruceloză, o boală transmisă printr-o bacterie de la animale. Focarul de îmbolnăviri a apărut după ce bacteria a fost incorect manipulată și a „scăpat” într-un laborator al unei companii bio-farmaceutice ce produce vaccinuri pentru animale.
Chinezii spun că bacteria provine de la oi, bovine şi porci şi că au testat peste 50.000 de locuitori ai oraşului, dintre care peste 6.000 au avut rezultate pozitive la această boală.
Agenţia Reuters transmite că autoritățile chineze au oferit informații publice despre epidemie abia în septembrie, deşi incidentul a avut loc anul trecut. În general, bruceloza nu se transmite de la om la om, ci doar de la animal la om. Poate provoca febră, dureri de cap şi articulare. Unele simptome pot deveni cronice şi nu dispar.
Ce este bruceloza
Bruceloza, cunoscută și sub denumirea de febră malteză sau febră mediteraneană, poate provoca dureri de cap, dureri musculare, febră și oboseală. Uneori simptomele dispar, dar sunt și cazuri în care pot deveni cronice sau nu pot dispărea niciodată, cum ar fi artrita sau umflarea anumitor organe, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite.
Cum se produce infectarea cu bruceloza
Cea mai obișnuită modalitate de a te infecta este prin consumul de produse lactate nepasteurizate sau crude, dar oamenii se pot îmbolnăvi și inspirând bacteria. Transmiterea brucelozei de la om la om este extrem de rară, potrivit CDC.
Cum a ajuns bacteria la oameni
Gazele reziduale contaminate au format aerosoli care au purtat bacteria până la Institutul de Cercetări Veterinare din Lanzhou, unde a izbucnit epidemia. Primele cazuri de îmbolnăvire au apărut în noiembrie, apoi rata de infectare a accelerat. Până în decembrie erau deja 181 de angajați ai instututului infectați cu bruceloză.
De asemenea, au fost infectați studenți și angajați ai universității din Lanzhou; infecția s-a răspândit și în provincia Heilongjiang, la extremitatea nord-estică a țării, unde 13 cazuri pozitive au fost confirmate în institutul veterinar în august.